Tag Archives: ramona lupu

Câștigătorii lunii decembrie pentru rubrica FashionJUNIOR

magazinul junior

Am stabilit și câștigătorii lunii decembrie la rubrica FashionJUNIOR! Cei doi copii, o fată și un băiat, care vor prezenta ținute la modă de la magazinul Junior, sunt….

Pictorul care a trecut de la picturi pe biserici la caricaturi pe pietonal

2

Cu toţii ştiti că în ziua de azi e greu să câştigăm un ban. Iar când avem ocazia s-o facem, nu prea stăm pe gânduri. Alergăm care încotro ca să ne suplimentăm veniturile şi învăţăm de mici să folosim timpul liber câştigând, angajându-ne cu diferite joburi sezoniere.

Atenție la hoții de buzunare! Micii reporteri, martorii unui furt la Tîrgul Meșteșugarilor

1

Micii reporteri au fost martorii unui eveniment mai puțin obișnuit la deschiderea Târgului Meșterilor Populari, manifestare inclusă în cadrul Festivalului Jocului, Dansului și Portului Popular. Este vorba despre un furt la care au fost nevoiți să intervină chiar polițiștii. Un cetățean de etnie romă a fost dat pe mâna polițiștilor după ce a fost prins furând trei brățări de la unul din meșterii prezenți la tîrg. Bărbatul a sustras de pe trei mese mai multe bunuri prețioase. La ultima nu a mai avut noroc pentru că una din meșterele prezente la tîrg a observat fapta și l-a urmărit. Femeia a anunțat poliția care a intervenit și l-a prins. Pentru că bărbatul suspectat de furt era însoțit și de alte persoane de aceeași etnie, toți au fost anchetați de poliție. Printre micii reporteri care au urmărit întâmplarea s-au aflat Karina Todireanu, Mădălina Rusu, Oana Tăbultoc și Ramona Lupu. După isprava  petrecuta, reproterițele îi sfătuiesc pe toți cei care participă la astfel de tîrguri să aibă grijă cu lucrurile pe care le comercializează iar pe cumpărtori de bijuteriile pe care le poartă și le cumpără. Bunurile furate au fost într-un final înapoiate iar persoana suspectată de furt acnhetată împreună cu fratele lui, potrivit martorilor prezenți. Un lucru este clar! Trebuie să fim cu ochii în patru pentru că nu se știe niciodată cînd putem fi victimele hoților de buzunare. (Mădălina Rusu) 

Conferință festivă pentru micii reporteri. Vezi de ce!

conferinta proiect micii reporteri

Micii reporteri si-au prezentat activitatea pe un an de zile în cadrul unei conferinte organizată joi. Cu această ocazie, au fost invitați toți colaboratorii noștri, care ne-au sprijinit în demersul nostru. Au lipsit puțini din cei care au fost invitați. Ne-am bucurat de prezența, în mijlocul nostru, a reprezentantului Centrul Europe Direct Botoșani, domnul Radu Cajvaneanu, care a și postat mare din conferința noastră pe canalul dumnealui de youtube (youtube.com/raducaj), Biblioteca Județeană prin directorul Cornelia Viziteu, Telem Botoșani prin realizatorul și prezentatorul emisiunii “O pată de culoare, Steliana Orășanu”, Consiliul Județean al Elevilor, prin președintele său, Florin Gavril, Palatul copiilor Botosani prin reprezentantul său, Alexandru Mihalachi. Fiecare în parte a  avut un mic discurs legat de ce a însemnat proiectul “Micii reporteri”în viața lor. Ovidiu Porohniuc, cel care predă cursul de fotojurnalism, a spus că este bucuros de evoluția în timp a copiilor-reporteri. Mi-a plăcut cel mai mult să văd copiii, cum au evoluat cum erau acum jumătate de an și cum sunt acum…La început, parcă le era frică să ia un interviu, acum se grăbesc să ia”, a declarat Ovidiu Porohniuc. Steliana Orășanu i-a felicitat de asemenea pe micii reporteri cu care colaborează din luna februarie. Reamintim că reporterițele sunt asistentele ei la emisiunea “O pată de culoare”. Florin Gavril s-a bucurat să fie alături de noi și a amintit de emisiunea “O pată de culoare” la care a fost invitat și modul în care a fost luat la întrebări de cele două asistente, Daria și Ioana.”Întrebările Stelianei erau cât de cît ok, dar ale asistentelor m-au pus serios pe gînduri. A trebuit să mă gîndesc pentru că erau un pic filozofice”, a spus Florin Gavril, președintele CJE Botoșani. Domnul Radu Căjvăneanu i-a îndrumat pe copiii-reporteri să încerce să acceseze bani europeni pe proiecte pentru că activitatea lor e una care merită. Și micii reporteri au trebuit sa -și spună parerea despre acest curs. A început Daria care a ținut să precizeze că a venit din proprie voință. ,,Eu nu m-am inscris la acest curs de gura parintilor ci pentru ca as aam vrut eu.Stiam ca o sa cunosc lucruri noi personae noi si cel mai important m-a invatat sa scriu mult mai bine“, a declarat Daria Ichim. A urmat Ioana Frăsinescu, care a recunoscut că atît emisiunea cât și cursul au ajutat-o să scape de emoții în fața camerelor de luat vederi și pe scenă. Karina Todireanu a spus că a fost o experiență plăcută care a ajutat-o, în timp ce Ramona Lupu a recunoscut că vrea să recupereze ce a pierdut fiind sigură că a lasat-o cam moale în ultima vreme. La fel și Maria Hrițcu. Ilinca Brehuescu și-a mărturisit bucuria de a fi alături de ceilalți mici reporteri și a urat ziarului 100 de ani.  Toți, și partenerii și copiii-reporteri, au primit diplome. Alături de ei au fost și noii mici reporteri care speră să-i ajungă din urmă pe micii reporteri de anul trecut.  La final, ne-am amintit  momentele frumoase ale activității printr-un filmulet realizat de  Ovidiu Porohniuc. Filmulețul a cuprins momente amuzante de la cursuri, dar și de pe teren. A fost plăcut să te vezi cant eram începători. (Ioana Frăsinescu)

Update! (video) Vezi cine a câștigat Mini Miss&Mister BUZZ 2012!Dar și ce premii s-au mai dat

Mini Miss&Mister BUZZ

Prima ediție a concursul Mini Miss&Mister BUZZ a luat sfârșit. Pînă cînd Karina va scrie articolul despre acest eveniment vă prezentăm premiile câștigate:

  • MINI MISS BUZZ: Patricia Șovan
  • MINI MISTER BUZZ: Gabriel Șobachi
  • Mister Simpatie: Tudor Maxim
  • Miss O pata de culoare – TeleM Botoșani: Maria Maxim
  • Miss Ingenious BUZZ: Karina Vieru
  • Mister Popularitate: Adrian Herghelegiu
  • Miss 4botosani.ro: Ana Apetrei
  • Miss Popularitate: Ana Lhea Arcalianu
  • Miss Cheia Sol: Theona Adomnoae
  • Miss Simpatie: Alesia Pantoc

Gabriel Sobachi, răsfățatul grupului Cheia Sol

Gabriel Sobachi

Gabriel Șobachi, mezinul grupului Cheia sol, este câștigătorul premiului săptămânal la Top “Vara în acorduri muzicale”. Premiul a fost inițiat de către copiii-reporteri, iar dintre câștigătorii premiilor săptămânale, va fi declarat în ultimul spectacol al verii, câștigătorul premiului de popularitate.

Să nu uităm nici de faptul că Gabi Șobachi a fost invitatul primei emisiuni “O pată de culoare” de la TeleM, alături de actorul Marius Rusu. Gabriel a fost prezent în calitate de fan al actorului. La doar câteva luni de la această emisiune, a intrat în grupul “Cheia Sol”. El se pregătește cu profesoara Oana Pușcașu, și are mult lipici la public. De fiecare dată când cântă, pe scenă, cucerește ușor publicul cu privirea jucăușă, dar și cu vocea lui adorabilă. El a declarat micilor reporteri că, vara aceasta, chiar dacă are numai 5 ani, s-a apucat de limba engleză care îi place foarte mult. E de la sine înțeles că, fiind mezinul grupului, este și cel mai răsfațat din tot grupul “Cheia Sol”.  (Ramona Lupu)

Reportaj video de la Festivalul “Seri Melancolice Eminesciene” realizat de micii reporteri. Ce parere ai?

IMG_4078

Așa cum v-am informat încă de săptămâna trecută, copiii-reporteri au fost prezenți la cea de-a treia ediție a Festivalului Seri Melancolice Eminesciene.

Daria Ichim a participat, în calitate de mic reporter, în toate cele trei seri, iar Ioana Frăsinescu și Ramona Lupu, la seara de gală. În urma participării micilor reporteri la acest festival la care au participat nume grele ale folkului românesc cum ar fi Alina Manole, Vasile Șeicaru, Emeric Imre, a fost realizat un reportaj video care nouă ne place foarte mult cum a ieșit.

 

Margareta Mihalache: „Tinerii trebuie să fie mai prudenţi atunci când preiau influenţe din alte culturi pentru că altfel vom ajunge la pierderea identității noastre…”

margareta-mihalache

Primăvara este, anul acesta, cu siguranţă, anotimpul cel mai aşteptat. Iarna grea cu viscol, ninsori multe, ger şi dificultaţile mari întâmpinate de oameni ne-a făcut să aşteptăm şi mai mult primele raze ale soarelui de primăvară. Dar, dincolo de renaşterea naturii, primăvara vine şi cu două mari sărbători pe care noi, românii trebuie să le marcăm numai şi pentru faptul că am scăpat în sfârşit de …iarnă. Ne-a ajutat să aflăm despre tainele năvalnicului Dragobete, precum şi despre legenda Mărţişorului, referentul etnograf  din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Margareta Mihalache (foto). Şi, merită să citiţi integral interviul acordat în exclusivitate pentru ziarul Buzz; sunt lucruri interesante pe care mulţi dintre noi cu siguranţă nu le ştim despre sărbătoarea iubirii la români sau despre mărţişorul  aducător de noroc.

Cine şi ce este Dragobetele?

Dragobetele, în credinţa populară, este considerat fiul Babei Dochia. Ca să-ţi pot explica mai bine, trebuie să privim Dragobetele ca pe un flăcău iubăreţ, numit uneori si „Navalnicul”. Este cel care tutelează logodona păsărilor. Există o perioadă, începînd din luna februarie, respectiv pe data de 24, când acest flăcău iubăreţ patronează logodna păsărilor. De la această logodnă a păsărilor, se va ajunge mai tarziu  la logodna dintre  fete şi băieţi.

Ce semnifică această sărbătoare?

Este sărbătoarea logodnei, a iubirii dacă ne gândim şi la etimologia cuvântului Dragobete care vine din limba slavă, adică „Dragu” si „biti” care înseamnă ,,a fi drag”. Alţi cercetători au explicat etimologia cuvântului, pornind de la traducerea din limba latină, respectiv ”trago” care inseamna” tap” şi „bete”, care provine din ,,pedes”care inseamna picioare.  Aceasta interpretare aminteste de sarbatoarea numita „Lupercalia”din cultura romana care includea sacrificarea acestui animal cu ocazia procesiunilor care, la randul lor, aveau rolul de a stimula fertilitatea pamantului si a naturii umane. In acest sens, femeile erau lovite cu bice din piele de tap pentru a deveni ele însele fecunde.

Se sărbătoreşte în toate regiunile ţării?

Dragobetele se sărbătoreşte cu precădere în Muntenia şi Oltenia. Nu putem spune că este o sărbătoare foarte importantă în Moldova.

Dar de când datează ea?

Este o sărbătoare care are origini chiar în antichitate, Eros al grecilor și Cupidon al romanilor.

Fetele nu trebuie să fie singure, de Dragobete…

Ce obiceiuri, tradiţii legate de Dragobete cunoaşteţi?

În primul rând, nu pot vorbi despre aceste tradiţii in zona Moldovei, ci ne raportăm la alte zone etnografice din tara: Oltenia şi Muntenia. Tinerii, când se trezeau, dimineaţa, de Dragobete, porneau spre urcuşuri,  fetele cautau florile de   primavara , iar băieţii veneau in urma acestora ca să caute vreascuri pentru a face mici focuri. Într-un tarziu, se adunau  laolaltă cu fetele, spre a se simți bine în această zi. Se spune că fetele, de Dragobete, nu trebuie să fie singure caci vor fi așa întreg anul. Trebuie să caute neaparat sa fie in  prezenţa unui flăcău. După ce fetele găseau florile, la un moment dat, însoţite de flăcăi, coborau, spre amiază, din nou în sat. Coborârea nu avea loc oricum, ci printr-o alergare a fetei de către băiat. Fiecare băiat îşi urmarea fata preferată şi încerca, până ajungea în sat, s-o prindă, acest obicei fiind cunoscut în credința populară ca „Zburătorit” și tot de aici s-a împământenit expresia „Dragobetele sărută fetele!”. În lumea satului acest obicei  era interpretat ca o logodnă simbolică, așadar se oficializau  indirect relaţiile băieților cu fetele iubite. Inclusiv membrii comunităţii erau interesaţi, când tinerii ajungeau acasă, să vadă cine pe cine a prins, care flăcău pe care   fată a sarutat-o pentru că asta era o certitudine pentru viitoarea căsătorie care va avea loc. Pe data de 24 februarie, fetele căutau apa de pe florile de fragi şi încercau să se spele cu aceasta pentru a-şi asigura frumuseţea de-a lungul întregului an.

Mai respectă, astăzi, tinerii această tradiţie?

Aş putea spune că tinerii respectă astăzi tradiţii care vin din alte culturi pe linie catolica sau protestanta,asa cum ar fi  cele din ziua Sfantului Valentin (14 februarie), ceea ce este un fapt destul de negativ pentru tradiţia noastra românească.

Mărţişiorul oferă protecţie si noroc celui care îl poartă…

Ce mesaj aveţi pentru tinerii de astazi  legat de această sărbătoare a iubirii?

M-aş bucura foarte mult ca tinerii de azi să se raporteze la tradiţia românească şi să fie mai prudenţi atunci când preiau influenţe din alte culturi, înlăturând propriile noastre obiceiuri și schimbând simbolurile din cultura noastră populară cu altele pentru că așa cum procedează ei, vom ajunge inevitabil la pierderea identității noastre. Oare vom mai ști cine am fost  cândva?

Vine imediat, după Dragobete, o altă sărbătoare a românilor, Mărţişorul. Ce ne puteţi spune despre aceasta şi mai ales despre tradiţia  din Moldova de a oferi barbatilor martisoare?

Nu în toate zonele etnografice există acest obicei ca femeile să ofere mărţişoare bărbaţilor. Trebuie privit acest gest, care este întâlnit la noi în Moldova și este consemnat de marele etnograf Simion  Florea Marian, ca  dăruirea indirectă a  unei protecţii prin prinderea acestui talisman la pieptul purtătorului. Mărţişorul trebuie văzut ca un talisman lunar sau solar care apără pe copii de friguri și boli, care aduce frumusețe fetelor, purtarea lui ne va face prieteni cu soarele încă slab de primavară și va aduce fertilitate pământului odată cu începerea noului an agrar.

Interviu realizat de Ramona Lupu

 

Copiii-reporterii fac reportaje tv!

Copiii-reporteri realizează săptămânal reportaje tv pe anumite subiecte alese de ei. Primul reportaj pe care l-au făcut a fost despre reabilitarea Centrului Istoric, a urmat un material video interesant despre Școala Altfel și apoi despre Tîrgul Meșteșugarilor la care au participat în această primăvară.

La realizarea reportajului participă toți copiii în calitate de reporter, cameraman, asistent de reporter sau cameraman și ulterior de voiceover sau prezentator. În cele ce urmează, vă oferim produsele realizate de micii reporteri.



Copiii-reporteri au devenit….asistente tv

Copiii-reporteri colaborează cu Steliana Orășanu, cea care va realiza și prezenta la TELE’M Botoșani, emisiunea “O pată de culoare”. Copiii vor fi, pe rând, doi câte doi, asistentele tinerei prezentatoare, ajutînd-o atît cu recuzita emisiunii, cât și la întrebările adresate invitatului. Totodată, la rubrica “BuzzPress”, copiii vor comenta cele mai aprinse subiecte adresate generației lor apărute în ziarul Buzz sau în presa de zi cu zi. Prin această emisiune, membrii cercului de jurnalism “Micii Reporteri” vor avea ocazia să afle lucruri interesante despre producția unei emisiuni tv și totodată se vor familiariza cu platoul unei televiziuni. Mai mult, implicarea lor în acest nou proiect îi va stimula în privința creativității, precum și în privința eliberării tracului în fața camerelor de lauta vederi.

 

Emisiunea “O pată de culoare” se va difuza, începând din data de 8 februarie, în fiecare miercuri, de la ora 20.00, pe TeleM Botoșani. Puteți urmări emisiunea și online aici.

Primele două emisiuni au fost deja înregistrate astfel că pe data de 8 februarie le puteți urmări pe Daria Ichim și Ramona Lupu, iar pe data de 15 februarie, pe Ioana Frăsinescu și Ilinca Brehuescu.

Mai multe fotografii pe facebook, pagina Micii Reporteri, unde așteptăm și comentarii, chiar sfaturi cu privire la prestația copiilor în emisiune!