Monthly Archives: January 2013

Ovidiu Porohniuc, voluntar de profesie

ovidiu porohniuc

ovidiu porohniuc“Pot spune că voluntariatul este pentru mine cel puțin în ultimii ani un fel de profesie. Important este că fac ceea ce îmi place și asta este și ceea ce îmi doresc în acest moment. Peste 2-3 ani lucrurile pot evolua și spre altceva însă prefer să traiesc în prezent și viitorul va veni de la sine”. Este declarația unui tânăr care nu a împlinit încă 30 de ani, dar care a trăit momente la care mulți din generația lui râvnesc. Ovidiu Porohniuc este un tânăr care se implică foarte mult în activități voluntariat. Pentru el voluntariatul reprezintă materializarea bunului simt. Ovidiu a fost coordonatorul voluntarilor în campania “Let’s Do It Roumania”, lucru care i s-a parut dificil. “A fost destul de dificil mai ales că a trebuit să intru în contact cu tot felul de oameni diferiți, însă deși a fost o muncă grea, am satisfacția că am reușit ca în Botoșani să formam o echipă locală de care pot spune că sunt mândru”, ne-a declarat Ovidiu Porohniuc.  Și dacă ne gândim că a avut pe cap zilnic zeci de profesori și cam tot atâția elevi, ajungem să-l înțelegem. Are, deci multă răbdare! “Este destul de dificil să coordonezi 10 -20 de voluntari nu mai zic aproape 13.000. Important este să ai un plan și să ai acele calități care te pot face un bun coordonator. Pot spune că am avut nopți în care nu am dormit și am tot făcut tabele cu tot felul de baze de date și zile când se întâmpla să nu mai apuc să mânânc ceva pentru că vorbeam mai tot timpul la cele două telefoane cu care țineam legătura cu coordonatorii din comunele județului precum și cu cei din școli.”. Dar implicarea în campania “Let’s Do It, Romania” în cadrul căreia voluntarii fac curățenie în toată țara într-o singură zi, nu este singura lui precupare. Încă dinainte de a lua contact cu campania mai sus amintită, el a lansat site-ul 4botosani.ro, un site pentru oameni cu atitudine. “Inițial am avut un blog unde publicam diferite articole în special fotografii și filmulețe făcute de mine prin Botoșani și pentru că mi-am dorit să promovez acele evenimente sau persoane interesante din Botoșani, m-am hotărât să construiesc un proiect care să înglobeze toate aceste lucruri”,  ne-a mai spus Ovidiu Porohniuc. Nu și-a propus să câștige bani din acest proiect ci doar aprecierea cititorilor lucru reusit. Dar despre Ovidiu Porohniuc, premiat în 2011 cu distincția “Voluntarul anului” datorită implicării în Campania “Let’s Do It, Romania” se mai poate spune că este pasionat și de fotografie. “Cred că m-am născut cu această pasiune însă abia mai târziu am descoperit că am deschidere spre așa ceva. Îmi place să surprind așa cum îmi place mie să spun, fragmente de viață” ne-a spus Ovidiu Porohniuc care-și editează singur fotografiile și filmulețele pe care le face fiind pasionat de asta. Are gusturi muzicale diferite și îi place să asculte tot felul de melodii din diverse genuri muzicale. Se poate spune despre Ovidiu că pentru el voluntariatul e chiar o profesie, după cum singur declară. (Alexandra Ciotir , 11 ani)

Ioana Frăsinescu, între școală și muzică

ioana frasinescu

Ioana Frăsinescu este o adolescentă de numai 12 ani, pasionată de muzică, dar și  de…scris. Ioana învață la Liceul de Artă “Ștefan Luchian” și face canto de la o vârstă fragedă cu profesoara ei,  Oana Pușcașu.

Copila s-a remarcat și la cercul de jurnalism “Micii reporteri” prin articolele pe care le-a scris. Mai aproape de sufletul Ioanei este însă muzica pe care o studiază aprofundat. La școală, studiază ca instrument principal  pianul, dar ar  vrea să facă și chitară pentru că ea crede că orice  instrument, dacă-l descoperi, începe să-ți placă.

Ioana își dorește foarte mult să aibă propria ei melodie. “Aș vrea ca în viitor să-mi creez o melodie care să fie pe stilul meu și să-mi arate felul meu de a fi, inspirându-mă din lucrurile frumoase din jurul meu”, spune Ioana Frăsinescu.

Ioana este un elev model, s-ar putea spune pentru că, la școală are rezultate foarte bune. “După Teoria muzicală, mai îmi place și limba română, dar și matematica. Și celelalte materii îmi plac  fiindcă mă bucur când obțin rezultate bune”, ne-a mai declarat Ioana Frăsinescu.

Noi îi urăm succes în activitatea sa școlară și muzicală și, dacă dorește să revină la cercul de jurnalism, o anunțăm că e așteptată de toți colegii cu brațele deschise!  (Karina Todireanu, 11 ani, Liceul de Artă “Ștefan Luchian”)

Află primele gânduri ale BUZZerilor despre activitatea la ziar după un an…

logobuzz blog

logobuzz blog“Micii reporteri” este un lucru minunat in viata mea.  Ideea de a deschide un club de jurnalism este fantastica! Imi place sa fiu redactor, sa iau interviuri…. Este minunat! Dar “Micii reporteri” nu este doar un grup format din niste copii pasionati de limba si literatura romana. Este…o familie, familia BUZZ! Chiar daca la inceput ne uitam unii la altii cu invidie, pentru ca unul scrie mai bine decat celalalt, am inceput sa ne imprietenim,sa dam idei,sa ne ajutam,pentru ca doar daca ne vom intelege,putem reusi sa  excelam in jurnalism.

Cand am intrat in clubul Buzz, totul era nou pentru mine. Nu cunosteam pe nimeni, dar pe parcurs m-am imprietenit cu fiecare. Ioana a  fost alaturi de mine,m-a ajutat la interviuri si mi-a dat sugestii de articole.Toti m-au tolerat,cu toate ca eu sunt foarte insistenta si zapacita. Am redactat si primele articole, mi-am imbunatatit scrisul si mi-au venit mai multe idei de subiecte.

Dar sunt si parti rele in “meseria” de jurnalist.  Cand iti vezi articolul cu greseli de la tiparire sau cand iarna,in frig,mergi pe teren pentru a lua interviuri,nu te simti prea bine.Cu toate acestea,satisfactia este foarte mare! Suntem asa fericiti cand ne vedem articolul la care am muncit,in ziar sau cand Ioana ne spune ca am pus intrebari bune la interviu!

Mi-as dori ca ziarul Buzz sa fie din ce in ce mai popular.Sa vina mai multi copii la club.Eu as vrea sa ajung un jurnalist foarte bun,iar acest grup ma pregateste pentru viitor! (Antonia Aturcanitei, 11 ani)
===

Uite ca a mai trecut un an peste redactia ziarului Buzz, unul in care am implinit un an de la ,,nasterea’’ ziarului, un an in care am invatat, am avut niste hopuri, pe care le-am trecut si un an in care ne-am marit echipa si ne-am facut mai cunoscuti. Ma bucur ca am avut ocazia sa le  cunosc pe Ioana, pe Steliana, pe Anca,dar si pe Ovidiu. Cred ca sunt unele dintre persoanele care m-au ajutat foarte mult cu sfaturi si le la care am avut ce invata. Ma bucur ca i-am cunoscut pe toti coechipierii mei, dar si pe toate vedetele si pe persoanele importante ale orasului nostru carora le-am luat intervi. Niciodata nu mi-am imaginat ca voi sta cu ele de vorba. Anul ce urmeaza, vreau sa fie un an mai bun, cu mai multe oportunitati si unul in care sa devenim cat mai cunoscuti nu numai in Botosani, ci peste tot in tara si sa ne mandrim ca noi suntem Buzzeri. (Daria Ichim, 13 ani)

===

Jurnalismul este o meserie foarte frumoasă pentru ca mereu esti la curent cu noutăţile. Ceea ce facem noi la cerc, nu se poate spune că „ne jucăm de-a ziariştii”, pentru că totul este făcut într-un mod profesionist. Chiar îmi doresc să fac o meserie din asta. Nu contează de cât timp facem parte din acest grup, câte lecţii am învăţat, cine e mai bun sau câte articole am făcut, fiecare face cât şi ce poate pentru că tot ce contează e să ne placă şi să dăm ce avem mai bun. Noi asta facem! E un colectiv special în care e important să te cunoşti în primul rând pe tine. Nu se poate spune că e un job sau o meserie, e vorba de pasiune.  Noi suntem jurnalişti adevăraţi, Micii Jurnalişti ai Botoşaniului. (Magdalena Cazaciuc, 14 ani)

===

Este interesant să fii redactor la ziarul Buzz  la o vârstă atât de fragedă, și mai ales un ziar dedicat tuturor copiilor, în care ei pot să scrie așa cum știu ei,  să-și deschidă sufletul de copil. Îmi place să citesc mult, dar și să aștern pe foaie pareri pro și contra; aștept de fiecare dată cu mare plăcere noul număr din ziar, să-l citesc, și să văd articolele și reportajele colegilor mei. Mi-am îndeplinit visul de a fi reporter și pe viitor, sper eu, un jurnalist adevărat. (Larisa Simionescu, 15 ani)

===

 

Directorul Centrului de Creație, Ion Ilie: Tradițiile le păstrează cei care au cultură…”

daria interviuDaria Ichim a stat de vorbă cu directorul Centrului de Creație pentru a afla câte ceva despre tradițiile populare ale județului nostru, dar a aflat și alte lucruri pe care vi le împărtășim chiar acum.

Rep: Se respectă cum trebuie tradițiile de Crăciun și de Anul Nou?

Ion Ilie: În primul rând trebuie să știi că orașul Botoșani, județul, într-un cuvânt, Țara de Sus este patria tradițiilor și de Crăciun și de Anul Nou. Avem în fiecare an acel festival de datini și obiceiuri “Din străbuni, din oameni buni”, unde încercăm să aducem și reușim cu brio să ducem mai departe tradițiile de sute de ani ale locuitorilor din această zonă. Mai mult decât atât, în afară de faptul că invităm formații din țară, noi la ora actuală putem conta pe 20-25 de formații care au ținută de la Ala Z. Mă refer la obiceiurile care se practică- dansul caluților, capre ceea ce în altă parte n-ai să găsești. Atât de Crăciun cât și de Anul Nou, Moldova în general are cele mai mari tradiții care sunt din străbuni, de pe timpul Dacilor că de la ei a pornit slujind anumite animale. Căluțul, încă de pe timpul lui Zamolxe reprezintă anumite locuri pentru că munca reprezenta baza acelor oameni. Ei dpdeau o foarte mare importanță unui animal până când ajungeau să-l considere ca și un sfânt. Sunt localități unde exista dansul cerbului cum e la Lozna…

Rep: Cum reacționeazăm tinerii azi la aceste tradiții?

Ion Ilie: Tinerii reacționează foarte frumos pentru că în general formațiile care vin sunt bazate pe jocul tinerilor. Întrebarea este foarte bună pentru că avînd tineri și în jocul urșilor și a caprei, înseamnă că tradiția merge mai departe…

Rep: Dacă ar fi să ne faceți un TOP3 al comunelor care își promovează cel mai bine tradițiile care ar fi acela?

Ion Ilie: Vrei să mă pui rău cu cei din județ… (râde!). Dar nu mă pui rău cu nimeni. Vreau să-ți spun că și aici e o mare concurență și am să-ți spun nu ca să fiu diplomat ci ca să arăt ca lumea. În fiecare zonă a județului de la Nord la Sud, de la Est la Vest, există comune și există dansuri total diferite. Adică, dacă dansul căiuților de la Tudora are specificul și împodobirea lui, ei, dansul de la Ibănești, Corlăteni, Cândești e cu totul altceva. Cert e că dansul căluțului se poartă și va rămâne. Că-l fac mai frumos, că-l mai împodobesc că e mai renumit într-o parte e altceva, dar dansul în sine contează. Fără să ocolesc întrebarea, în primele trei pot vorbi și de Vorona, și de Corni, și de Tudora. Mai nou Cordăreni, căiuții albaștri de la Hlipiceni, ceva total diferit în zona noastră. Acum crwsc și cei de la Văculești, apoi dansul cerbului de la Lozna…Preocuparea de a fi în ținută de a nu veni îăn adidași există peste tot că la mine nu ține…

Rep: Cât de mult credeți că s-a schimbat lumea de azi față de lumea de odinioară? Și ce vă nemulțumește la lumea de azi?

Ion Ilie: Dacă ți-aș spune că s-a schimbat la 360 de grade, înseamnă că a venit de unde a plecat, dar am să spun că la 180 de grade, pot să spun că s-a schimbat… Tradițiile le păstrează cei care au cultură și, spre regretul nostru că tot mă întrebai de tineri, cultură nu prea se găsește la ei. O adevărată cultură ți-o faci citind, nu mai spun că-ți dezvolți memoria și chiar memoria vizuală… Citind și recitind nu faci decât să-ți aduci aminte ceva legat de un poet, de un scriitor, de ceva legat de un aspect istoric. Mă nemulțumește lipsa și pregătirea pentru cultură și viață. Sun mai mulți factori care duc la asta. Legile privind învățământul sunt total diferite, în detrimentul culturii. Educația, pentru că părinții nu prea mai au timp să se țină de educație, cei care nu-și fac timp și cadrele didactice nu pot lupta împotriva legilor și a lipsei de eduație și atunci educația rămâne pe ei și spre regretul lor, nu pot îndeplini în același timp rolul de părinte, de cadru didactic și de legiutor.

Rep: Știu că ați început să scrieți o carte. Ce v-a determinat să faceți acest lucru și când o veți lansa?

Ion Ilie: Văd că veștile circulă mai repede decât mă așteptam. Este cartea vieții mele și de fapt, așa se va numi: „Peregrinările unui om de artă prin labirinturile vieții” de la la apariția mea, de la școală, facultate. Viața mi-a oferit ocazia să merg pe patru continente și ca absolvent de Conservator, nu am făcut altceva decât să vizitez aceste țări cu vioara, nu cu politica. Sunt și elemente frumoase, nu comice,sunt și tragi-comice, și locuri pe care le-am văzut, dar mai ales marile personalități cu care am cântat. Sper ca în luna mai, la cea de-a 45-a aniversare s-o pot lansa…

Rep: Ce proiecte de viitor mai apropiate aveți?

Ion Ilie: În primul rând, vom avea două turnee cu formații de dansuri și meșteșugari în Grecia și mai nou, în India. Sunt două proiecte de anvergură. Dacă în Grecia vom merge la un festival al tradițiilor, în India, vom ajunge la un festival bazat numai pe meșteșuguri. Îți dai seama ce înseamnă să te întâlnești cu meșteri din celelalte colțuri ale lumii. Nu știu dacă vom găsi banii necesari, dar mă voi zbate pentru că, numai așa, vom face Botoșaniul cunoscut…  (Daria Ichim, 13 ani)

 

Un muzeu de pasiune: Mihai Cornaci

mihai-cornaci

mihai cornaci jpgÎn orașul nostru există oameni de care putem fi mândri, oameni care s-au implicat în dezvoltarea culturală a Botoșaniului prin tot felul de activități interesante sau doar prin vorbe despre istoria și eroii acestui oras.

Printre acești oameni se numără și Mihai Cornaci, angajat de 9 ani la Biblioteca Județeană “Mihai Eminescu” Botoșani. Dumnealui este bibliotecar la Secția de împrumut pentru copii. Își iubește slujba și, de asemenea, iubeste copiii. Cred că îl cunoașteți,deoareceel este cel care a organizat clubul de istorie și colecții,din cadrul proiectului “Bibio-Vacanța”.

Una dintre pasiunile lui este numismatica, el având o colecție numeroasă de insigne si monede. Este atras de acest domeniu de 40 de ani. “Pasiunea se regăsește în individ, ea se autocultivă și după aceea, ai dorința de a colecționa mai multe piese,de a-le achiziționa și de a le cerceta”, ne-a spus domnul Cornaci. Nu și-a numărat niciodată piesele din colecția sa pentru că, spune el nu face asta un colecționar. “Un adevărat colecționar nu-și numără piesele, el caută să le dezlege, deoarece monedele au secrete”. Pe lângă faptul că este un colecționar de excepție,dumnealui cunoaște foarte bine istoria unei piese. Domnul Mihai Cornaci ne-a dezvăluit că, acum mult timp, în Botoșani, s-ar fi putut înființa un muzeu de numismatică, doar că nu a existat sprijinul autorităților pentru acest lucru.”Un muzeu al monedei la Botosani ar fi putut exista dacă alături de cei pasionați de numismatică, era și susținerea oamenilor politici, care să ajute la construirea acestei locații”. Dumnealui  este cel care a făcut prima medalie a Bibliotecii Județene “Mihai Eminescu”  Botoșani.”O astfel de instituție de cultură, adică Biblioteca Județeană, trebuia să aibă o medalie proprie. Eu am propus acest proiect conducerii instituției iar aceasta a aprobat cu căldură.  Medalia a fost finalizată într-un atelier specializat din Moscova”.

Mihai Cornaci este un numismat pasionat, dar si un bibliotecar care te îndrumă să citești și să te informezi. Dacă vei dori să afli informații despre o carte sau o piesă numismatică, domnul Cornaci îți va spune cu plăcere multe lucruri interesante despre istoria piesei respective sau despre multe alte lucruri, deoarece cunoștințele lui sunt foarte vaste, fapt pentru care a ajuns bibliotecar și nu numai, chiar un om pasionat și îndrăgostit de cultură. (Antonia Ațurcăniței, 12 ani)

Ai 25 lei de la BUZZ și Libris.ro pentru o carte care îți face cu ochiul

librisuzz și Libris.ro îți aduc gustul pentru lectură mai aproape. Poți câștiga un vouche în valoare de 25 lei cu care îți poți achiziționa ce carte dorești de la partenerul nostru doar trimițându-ne pe www.facebook.com/miciireporteri o urare de început de an pentru Buzz. Ingenuozitatea și originalitatea vor conta în desemnarea câștigătorului!

Merită să intri în concurs pentru că Libris.ro are în această perioadă o sumedenie de reduceri la cărți iar gama din care poți alege e una extrem de variată…

Intră pe www.libris.ro și vezi ce cărți poți câștiga! Ai 25 lei de la BUZZ și Libris.ro pentru o carte care îți face cu ochiul!!!

Un nou număr BUZZ din care ador totul. Trebuie să-l citiți!

Poza editată tot de Ilona Dănilă

Poza editată tot de Ilona Dănilă

În noul număr al ziarului Buzz, reporterii au arătat la fel de multă seriozitate şi emoţie, așa cum au procedat și în celelalte numere. Prima pagină a fost rezervată unui articol despre sezonul din această iarnă la patinoar, cum cred că era firesc, deoarece patinoarul a fost distracţia acestei ierni. Articolul scris bine de  Magdalena Cazaciuc (Magda) a atras, sunt sigură, atenția copiilor, care s-au dat măcar o dată iarna aceasta pe patine. Și după cum se aude, se pare că, dacă vremea va fi la fel de rece, patinoarul va rămâne deschis și în februarie!

Apoi, într-un colţ de pagină, văd începutul primului meu articol din ziarul Buzz. E pe prima pagină, ceea ce e mare lucru! Am scris despre cum sunt prețuite tradițiile de iarnă la Vorona. Imediat, la pagina 2, citim articolul unui alt reporter BUZZ, Antonia Aţurcăriţei (Antonia), cu un subiect interesant deoarece scrie despre lucrul cel mai de preţ în Botoşani, respectiv Biblioteca Botoșani și oamenii ei. În atenția Antoniei a fost de data aceasta, domnul Mihai Cornaci. Daria Ichim (Daria) a stat de vorbă cu domnul director de la Centrul de Creație, Ion Ilie despre tradițiile de iarnă, iar din discursul dumnealui nu lipsește bineînțeles Vorona, apreciind-o ca una dintre comunele care se preocupă serios de perpetuarea tradițiilor populare. Nu lipsesc nici rubricile tradiționale din BUZZ, “Rubrica micuței Karina” cu un articol despre botoșăneanca Ioana Frăsinescu sau “Recomandarea Lunii” unde Ramona Lupu ne prezintă ultima ei carte citită. Mai trebuie adăugat faptul ca BUZZ continuă colaborarea cu Asociația RoRec care editează suplimentul BuzzVerde în cadrul căruia putem citi noutăți despre Patrulele de Reciclare din școlile botoșănene. Abia aștept să aud poveștile lor în numerele următoare! Ar mai trebui spus că la rubrica “Voluntari de top’ îl avem prezentat chiar pe Ovidiu Porohniuc. Pe bune, chiar dacă el este și cel care ne învață despre fotografie,  pentru că el chiar s-a implicat în câteva acțiuni care îl îndreptățesc să fie protagonist al acestei rubrici!

Asta e o mică parte din Buzz! Mai sunt însă și alte lucruri de spus despre acest ziar. Reporterii şi-au dezvoltat bine  scrisul în doi ani de jurnalism chiar dacă încă mai au de învățat, dar asta e deviza noastră-învățăm să fim jurnaliști!

Eu, când am început să fac parte din acest grup, am rămas uimită de ceea ce fac buzz-erii, de articolele lor, de felul cum puneau întrebările, fară nici o emoţie.

Revenind la noul număr al ziarului, am doar un singur lucru de spus: ador totul! De la articole, cronici şi reclame, la poze şi culori. Întradevăr ziarul Buzz trebuie citit! Faceți tot ce puteți să puneți mînă pe el! (Ilona Dănilă – 12 ani, Vorona)

Trupa One two step pornește cu gânduri mari și o nouă formulă în noul an

one two stepOdată cu începerea anului şcolar trupa “one two step”revine cu forţe noi şi e pregătită de muncă. Trupa a fost nevoită să -și înnoiască trupa din cauza faptului că două din membre,  Graţiana Ţibuleac şi Mădălina Chiţac au bacalaureatul şi vor să se pregătească foarte bine pentru acest examen. Fetele au fost înlocuite cu  Roxana Hanganu si Ştefana Huian In Noua formulă a trupei este compusă din Alexandra Hanganu; Roxana Hanganu; Ştefana Huian; Vătămănescu Florentina; Aparască Andrei; Vatamanu Cosmin. Odată perfectată noua formula, trupa s-a apucat serios de treabă.  Trupa este preocupată de un nou dans cu care se va prezenta la “Cupa Liceelor,  unde speră să impresioneze publicul cât si juriul. Tinerii dansatorii au dorit să aducă pe această cale mulțumri domnului director Pochiscan Emilian de la Liceul “Regina Maria” Dorohoi pentru că le-a oferit spre folosinţă sala de sport, pentru a repeta în linişte şi pentru că mereu este alaturi de ei, precum și domnului primar ing. Dorin Alexandrescu, domnului Dorin Birta și doamne prof. Oana Gomeniuc

“Sperăm ca anul acesta sa fie un an plin de realizări pentru noi şi să fim chemaţi, ca în anul anterior la diferite evenimente din ţară. Colaborările cu diferiţi solişti şi persoane publice din ţară încă nu au ezitat să ne ocolească. Cât de curând vom reveni cu informaţii noi despre evenimentele unde vom aparea şi cu cine anume. ” a declarat Cosmin Vatamanu.  Pentru a fii la curent cu tot ce se întâmplă şi unde suntem în fiecare săptămână puteţi accesa pagina de facebook, dînd un  LIKE http://www.facebook.com/onetwostep17. Pagina este una activă pentru că membrii publică mereu câte ceva.

Trupa lansează botoșănenilor și o provocare:

Vă aşteptăm tot pe această pagină cu raspundul la întrebarea : Aţi dori să continuăm “”tradiţia” spectacolului “Aniversare pe scenă – 2″ în care trupa serbează 2 ani de la prima apariţie? Aşteptăm raspunsuri! Vă mulţumim!

Dicționarul enciclopedic Mihai Eminescu a fost lansat la Botoșani

lansare carteLa Sala de Marmura a Teatrului “Mihai Eminescu” a avut loc lansarea dictonarului enciclopedic Mihai Eminescu, care aparține autorului basarabean Mihai Cimpoi.

La eveniment au luat parte oameni de cultură din județul  nostru si chiar din Suceava, dar și autorități locale printre care i-am zărit pe viceprimarii municipiului, Viorel Iliuta și Cosmin Andrei sau vicepresedintele CJ Botosani, Gheorghe Sorescu. Dată fiind prezența lor la eveniment, Ion Ilie, directorul Centrului de Creație a profitat și în timpul unui discurs la adresa autorului, a propus municipalității să-i acorde titlul de cetățean de onoare al municipiului Botoșani.

Dictionarul prefațat de Eugen Simion ni-l arată pe Mihai Eminescu din copilărie până la maturitate, după cum semnala scriitoarea Lucia Olaru Nenati. “Toate demonstrațiile care se puteau scrie despre el sunt scrise în dicționar. E o sinteză, dar de fapt nu aș putea să numesc acest dictionar într-un fel anume pentru a-i dovedi valoarea”, mai spune Lucia Olaru Nenati.

Academicianul Nicolae Dabija, prezent și el la această lansare pentru a susține un cuvânt,  a propus organizarea unui congres dedicat lui Mihai Eminescu, opinie apreciată  de oamenii de cultură și l-a comparat  pe autorul singurului dictionar enciclopedic cu Mesterul Manole, încercând să arate munca de cinci ani de zile pe care a asemanat-o cu construcția unei catedrale.

Autorul cărții, Mihai Cimpoi a declarat că ca Botosaniul merită să  fie capitala europeană a culturii și că botoșănenii ar trebui să facă mai mult pentru a obține acest lucru.

Dictionarul îl prezina pe Mihai Eminescu sub toate aspectele și personalitatile lui. În mare, dicționarul cuprinde arborele genealogic autobiografia,  Eminescu erou literar etc. Poetul  ne este prezentat în traduceri, arte plastice, în muzică.
Pentru moment, dicționarul nu poate fi găsit în librării,  editura neavand posibilitatea difuzarii dictonarului, dar se va încerca distribuția lui prin Direcțiile Județene de Cultură. (Ramona Lupu, 12 ani)

Expoziție de pictură dedicată poetului Mihai Eminescu la Galeriile de Artă “Ștefan Luchian”

concurs stefan luchian -7

expozitieDuminică, 13 ianuarie, Galeriile de Artă “Ștefan Luchian’ a găzduit vernisajul expozitiei  de tablouri “Reverii…Poetice” dedicată poetului Mihai Eminescu.  Picturile expuse au avut diferite teme, de la portrete la peisaje din natură, acestea  aparținând  artistelor Ofelia Huțul și Mariea Boz.  Tablourile Ofeliei Huțul au fost expuse sub titlul “Reverii” în timp cele alea Mariei Boz, sub numele de “Reverberații”. Ambele pictorițe sunt membre ale Uniunii Artiștilor Plastici Filiala Iași. Ofelia Hutul a spus la vernisajul propriei expoziții că își diversifică creația pentru a nu plictisi. “Am găsit cumva o etichetă și am ajuns astfel la o maturitate artistică și vreau să vă spun sincer că eu mă plictisesc de aceleași retete  și după un timp, încerc și altceva. Lucrul acesta se observă și în lucrările mele, unele sunt mai pictoriale, altele mai decorative”. La expozitie au participat atât pictori botoșăneni cât și multe persoane pasionate de pictură.  Expoziția a fost organizată cu sprijinul profesorului universitar  Constantin Tofan, presedintele U.A.P. Iasi și poate fi vizitată pe tot parcursul lunii ianuarie. (Larisa Simionescu, 14 ani)